Despre noi


Creăm temelia pasiunii pentru educație


Pentru că ştim că o dezvoltare armonioasă şi o viaţă echilibrată se construiesc din timp, ne-am hotărât să începem devreme. Astfel a apărut Lill’put, centrul de educaţie nonformală pentru copii cu vârste cuprinse între 14 luni şi 6 ani. Suntem obişnuiţi să jonglăm atent cu noţiuni ca securitate, multiculturalitate, blândeţe, stimulare şi ajustabilitate, iar asta se vede clar în fiecare dintre activităţile noastre.

Ce este educaţia nonformală?

  • Un ansamblu de activităţi adaptat necesităţilor de învăţare ale fiecărui mic elev şi comunităţii din care el/ea face parte;
  • Nu, nu înseamnă joacă fără structură :) Educaţia nonformală este construită în jurul unor obiective clare de învăţare, este structurată şi organizată şi conduce la rezultate într-o perioadă determinată de timp;
  • Pune accentul pe interactivitate, diversitate şi flexibilitatea spaţiului şi timpului de învăţare. Nu există reţete prestabilite, există individualităţi distincte, care trebuie să fie respectate. Astfel, educaţia nonformală susţine dezvoltarea personală a elevilor şi fructificarea aptitudinilor şi abilităţilor fiecăruia;
  • Creativitatea şi spontaneitatea cu care cei mici fac faţă noilor experienţe sunt repere importante ale educaţiei nonformale. La Lill’put, ne ocupăm de asta prin joc pentru că noi credem că jocul este munca copiilor, prin care ei reuşesc să se cunoască, să se familiarizeze cu lumea din jur şi să înveţe fără să resimtă vreo presiune;
  • Prin educaţia nonformală, participativă şi provocatoare, profesorii Lill’put ghidează cu blândeţe copiii spre dezvoltarea abilităţilor care îi vor ajuta în primii ani de şcoală şi în viaţa de mai târziu.

Ce vor face copiii la Lill’put?

  • Credem în experimentare și contact direct, astfel că punem accentul pe învățarea empirică, nonformală și senzorială.
  • Încercăm întotdeauna să le oferim copiilor o educație “made to measure”, așa că ne pliem continuu pe nivelul lor de dezvoltare, pe calitățile lor individuale, pe pasiunile și curiozitățile lor, așa încât să le fructificăm calitățile.
  • "Unde-s doi puterea crește" sau "The more, the merrier" – în orice limbă ai vrea să o spui, noi știm că experiențele pozitive și creative ale copiilor sunt cu atât mai puternice când întreaga echipă Lill’put se implică în proces. Astfel, curriculum-ul nostru oferă îndrumare, blândețe și respect din partea fiecărui specialist al centrului pentru fiecare dintre micii noștri elevi. Pentru că o relaționare de calitate contează la fel de mult ca informațiile.
  • Și părinții sunt parteneri principali în povestea Lill’put. Înțelegem cât de importanți, solicitanți și plini de schimbări sunt pentru dumneavoastră primii ani ai copiilor, așa că educația fiecăruia dintre elevii noștri se desfășoară în deplin parteneriat cu familia lui, cei care îl cunosc cel mai bine.